CONSTANTIN SI ELENA
Radu Cerghizan
Constantin cel Mare (de fapt Flavius Valerius Constantinus) a fost ales co-împarat al partii de vest al Imperiului Roman (cu titlul de Augustus), de catre trupele stationate in provincia Britania, la moartea tatalui sau, Constantius (in anul 306 d.C.), cu toate ca functia nu i se cuvenea. A eliminat violent in anii urmatori pe toti pretendentii de drept ai tronului. In anul 313 d.C., impreuna cu co-împaratul Licinius, a reactualizat, largit si completat la Milano Edictul de toleranta privind legalizarea crestinismului (emis deja in anul 311 de catre co-împaratii Galenius si Licinius). Masura a fost luata din ratiuni de ordin politic (consolidarea Imperiului Roman, având in vedere expansiunea cu succes a crestinismului in toate provinciile Imperiului). Co-împaratul Maxentius (fiul fostului împarat Maximian) a fost primul care - cu câtiva ani inaintea lui Constantin cel Mare - a legalizat biserica crestina. O parte a meritelor lui Maxentius au fost atribuite insa, pe nedrept, lui Constantin cel Mare. Pozitia si faptele lui Constantin cel Mare sunt discutabile. Pe de o parte, a respectat deciziile Edictului de la Milano, a restituit bunurile bisericesti, a numit in functii importante administrative credinciosi crestini, a ajutat material biserica crestina. Pe de alta parte, a pastrat colegiile religioase precrestine romane, a emis monede cu figuri de zei antici, a mentinut in functii de raspundere cadre de alte credinte, si-a pastrat titlul precrestin de Pontifex maximus (Episcop universal), a practicat in continuare cultul Soarelui Invincibil (Sol Invictus), a fost botezat abea pe patul mortii (la Rusaliile anului 337). In anul 324 (spre a-si asigura domnia peste intregul Imperiu Roman) l-a detronat prin forta pe cumnatul sau, co-împaratul Licinius (casatorit cu sora lui, Constantia), l-a exilat in Salonic (Grecia), dupa care l-a omorât in anul 325. In acelasi an (325), a convocat primul Conciliu Ecumenic de la Niceea (Turcia) (in cladirea resedintei lui vara), ca reactie la raspândirea Arianismului, curent care sustinea ca Isus nu ar fi fiinta identica cu Dumnezeu. Sedintele Conciliului au fost prezidate si direct influentate de catre împaratul laic Constantin cel Mare. Teza antiarianica a lui Constantin, dupa care Isus ar fi aceiasi fiinta cu Dumnezeu (Homousios) a fost adoptata (sub presiunea masiva a împaratului), iar din acel moment Constantin a primit si denumirea de cel Mare in biografia scrisa de episcopul Eusebius, confidentul lui. Cei 318 episcopi convocati au fost obligati sa confirme si functia de Episcop universal a bisericii crestine (Pontifex maximus) a împaratului nebotezat.
Faptele lui Constantin cel Mare sunt extrem de controversate. De pilda:
- Nu a desfiintat sclavagismul, desi din dragoste crestina pentru semeni o putea face.
- Sclavilor prinsi ca au furat mancare li se turna ca pedeapsa plumb topit in gura.
- Parintii saraci aveau dreptul a-si vinde copiii.
- L-a pus sub arest pe socrul Maximian, dupa care l-a obligat sa se sinucida.
- I-a condamnat la moarte prin scufundare in apa clocotita pe fiul sau Crispus si pe sotia sa mai tânara Fausta (mama vitrega a lui Crispus) pentru adulter. Spre a scapa de aceasta apasatoare amintire si de oprobiul public, si-a mutat resedinta de la Roma in Bizant, oras pe care la data de 30 mai 330 l-a proclamat capitala Imperiului, rebotezându-l Constantinopol (azi: Istambul).
In anul 326 a descoperit locul unde Isus ar fi fost ingropat in Ierusalim (cavoul familei lui Iosif de Arimathia), pe locul caruia a înaltat biserica Mormântul lui Isus in anul 330.
Constantin cel Mare a fost declarat sfânt de catre bisericile orientale. Zi de pomenire: 21 mai (Constantin si Elena).

Mama: Elena, nascuta in anul 255 in Drepanom (mai târziu, in onoarea ei denumit Helenopolis) in Balcani, fiica unui simplu hangiu (nu a unui print englez, cum a fost ulterior prezentata !). Acolo a cunoscut-o Contantius (pe vremea când înca nu era împarat), cu care a trait la început in concubinaj. In anul 285 s-a nascut la Naissus (azi: Nis in Serbia) copilul lor, Flavius Valerius Constantinus (viitorul împarat Constantin cel Mare). Dupa ce Constantius a devenit împarat in anul 293, s-a despartit de sotia Elena, din cauza originii ei sociale modeste, spre a se casatori cu Theodora, fiica vitrega a împaratului Maximian, deci a sefului sau direct. In anul 306 Elena a fost reabilitata social-politic si proclamata (de catre fiul ei, împaratul Constantin cel Mare) Augusta (împarateasa). In anul 312 a fost botezata, devenind crestina. Dupa anul 313 a sustinut activ crestinismul. A decedat la data de 18 august 330 in Nicomedia (azi Izmit in Turcia). Si Elena a fost declarata sfânta. Zile de pomenire: 18 august (la catolici), 21 mai (ortodocsi).

Tatal: Constantius împarat al partii de vest a Imperiului Roman (între anii 293-305 cu titlu de Cezar, subordonat Augustului Maximian, dupa anul 305 cu titlu de Augustus). A murit la data de 25 iulie 306 in Eboracum din provincia Britania (azi: York, in Anglia).

Despre "Donatio Constantini" (Dania lui Constantin cel Mare)
Timp de peste 600 ani (respectiv intre secolele 9-15) Papii s-au servit de documentul falsificat Donatio Constantini (Dania împaratului Constantin cel Mare) spre a-si justifica pretentia de rol conducator in lumea crestina. Constantin cel Mare a fost primul împarat roman care s-a convertit la crestinism. Drept recunostinta pentru faptul ca papa Silvestru l-ar fi vindecat de lepra, ar fi acordat printr-un document scris in anul 315 dreptul de domnie a papei Silvestru (si a viitorilor papi) asupra Romei, Italiei si provinciilor romane din estul bazinului mediteranean. Dania ar fi recunoscut totodata si primatul spiritual al Sfântului Scaun asupra tuturor bisericilor lumii. Donatio Constantini (cuprinzand cca 3.000 cuvinte) a fost mentionat însa pentru prima data in secolul 9, constituind o arma redutabila in cadrul aprinselor dispute pentru întâietate dintre biserica de Vest (Roma) si cea Est (Constantinopol). Controversa a culminat cu Marea Schisma din anul 1054, dupa care cele doua mari biserici (catolica si ortodoxa) s-au despartit. Multi papi s-au bazat pe acel act, a carei autenticitate nu a fost pusa la indoiala timp de peste 600 ani. Nikolaus von Kues (1401-1464), o somitate istorica a vremii, a observat pentru prima data ca actul Donatio Constantini nu a fost amintit niciodata in lucrarile istorice ale episcopului Eusebius, contemporanul si biograful împaratului Constantin cel Mare. Cercetarile ulterioare au confirmat faptul ca Donatio Constantini este un fals istoric, intocmit probabil in jurul anului 760 spre a sustine primatul papal.